luni, 27 septembrie 2010

Ceremonia ceaiului


Ma trezesc ... fac inventarul borcanelor cu ceai dintr-o privire si-mi aleg plantele care imi vor hrani dependenta in dimineata asta ... dau focul tare , apa fierbe repede , arunc plantele uscate ... le privesc cum se oparesc si cum se ineaca cuprinse in vartejul fierbinte al apei ... inchid focul ... apa se linisteste , plantele plutesc moarte deasupra ei , vaporii parfumati se ridica si se raspandesc in toata bucataria ... ii adulmec ... plantele absorb apa vrand sa-si recapete culoarea si aroma ... lupta lor e naiva si inutila ... imbibate si ingreunate , sfarsesc pe fundul vasului ... le las cateva minute ( de reculegere ) ... reculegerea nu trebuie sa fie prea lunga pentru ca imi amaraste ceaiul ... trec continutul vasului printr-o sita deasa , ceaiul curge cu viteza prin orificiile mici , plantele se ingramadesc si preseaza sita ... degeaba ... le arunc - fara mila - in cosul de gunoi si ma uit – cu mandrie - la lichidul perfect strecurat din sticla ... privind ceaiul uit ca e facut din apa si din plante , mirosindu-l imi aduc aminte , gustandu-l imi confirm amintirile ... dupa un timp , ceaiul se amaraste ( pe limba mea ) ... ciudat ... mi-am luat toate masurile de precautie ... ce folos , daca mi-am amintit ?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu